Clement-Gladiator Voiturette 1899 – primele mașini Gladiator

Clement-Gladiator Voiturette 1899 vine din Franța, ca țară de origine, având un motor de 402 cc, cu un singur cilindru și atingând o viteză maximă de 32 km/h.

Gustave-Adolphe Clément, după ce a reușit să facă o adevărată avere din industria bicicletelor, a văzut potențialul industriei motorizate și a început să promoveze mai multe mărci, printre care și o voiturette simplă, ce avea sub scaun un motor de 2,5 CP, tip De Dion.

Scurt istoric al companiilor Review

În 1896, Adolphe Clement a deschis compania Clement-Gladiator-Humber, întregul capital fiind de 22 de milioane de franci francezi, iar în 1898, după ce conexiunea Humber a fost întreruptă, intreprinderea a început să fabrice mașini Clement și Gladiator la o instalație nouă din Levallois-Perret, Sena.

(În 1897, Clement a investit un milion de franci – echivalentul a aproximativ trei milioane de euro, conform evaluării din 2006 – în Panhard & Levassor, fiind parte din capitalizarea lor de cinci milioane de franci, astfel reușind crearea mărcii Clement-Panhard.)

Din 1901, producția de autoturisme Clement-Gladiator a fost efectuată la fabrica Levallois-Perret, Sena și până în 1902 aceasta a înregistrat peste o mie de automobile pe an, dintre care peste opt sute de exemplare au fost vândute în Anglia.

Masini Gladiator pareri, Imagini, Detalii tehnice

Clement 1898, voiture routière free images and colors
Clement 1898, voiture routiere, free pictures

În luna octombrie, anul 1903, Clement a părăsit compania, aceasta fiind preluată de Harvey DuCross, fondatorul Dunlop. Conform cu termenii acordului însă, îi era interzisă utilizarea numelui său pentru automobilul creat. Astfel că denumirea a fost schimbată în Clement-Bayard, după o statuie cavalerească din fața fabricii sale de la Mezieres.

Și după 1903 numele Clement Gladiator a mai fost folosit pentru mașinile cu arbore fabricate de compania Pre-Saint-Gervais. În schimb, mașinile cu lanț se comercializau sub numele de Gladiator.

Până în 1907, Clement-Bayard a fost simular Gladiatorului, când, o nouă gamă, mai actualizată, a fost lansată, iar numele Clement a fost abandonat. În 1909, un alt producător francez a preluat Gladiatorul, transferând producția la Puteaux.

Cum erau primele mașini Gladiator in 1899

Apărute sub formă de voiturette, primele mașini Gladiator aveau motor orizontal, cu câte un singur cilindru de 4CP, montat în cadru tubular. Modelele respective aveau roți de sârmă ciclice și direcție pe ghidon.

Până în anul 1988, compania construia mașini cu motor frontal, montat tranversal cu 2 1/2 și 3 1/2 CP, mașini cu motor Aster, cu volan. Având comenzi cu pedale, cutie de viteze în două trepte și tracțiune cu lanț pe spate, Gladiator a fost unul dintre cele mai frumoase voiturette disponibile în acea vreme.

Prin anul 1900, o dată introdus în Anglia, Gladiator se vindea cu 183 £ 15s, afacerile bucurându-se de un mare succes.

Model de masina despre care nu se stie prea multe!!

Am expus , scris, in acest articol cate ceva despre un model de masina mai putin cunoscut, marca Gladiator. Pentru mai multe detalii, dar si poze, cu masini gladiator gasiti aici, sau, pe google images, totul este gratuit, poze, culori, dar si inventatori, prea putine detalii se stie, despre pretul de achizitie, din vremea aceea, a unui astfel de automobil classic. Distribuie mai departe si prietenilor tai, pe facebook, pinterest, twitter, instagram, etc. Lasa un comment cu parerile tale!!!

PANHARD LEVASSOR picture of classic car free download
PANHARD LEVASSOR TIP B1 din 1902 Poze

Distribuie sa vada si prieteni tai!

Ciobanu Adrian

Mașini și Motoare detalii și informații din domeniul Auto! Păreri și review cu detalii tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *