Audi e-tron trei modele electrice până în 2022 design interior si exterior

Cu doi ani în urmă, Audi e-tron a fost lansat, acesta fiind electric sută la sută, disponibil și în România. Primul model e-tron are două motoare electrice, cu emisii neutre de CO2, zgomotul în timpul funcționării fiind minimizat.

Tracțiunea este quattro electrică integral, care oferă autoturismului caracteristici dinamice nemaipomenite. Sistem prin care se reglează cuplul, asigurând astfel o ideală distribuție între ambele punți în câteva fracțiuni de secundă chiar.

Masini electrice marca Audi model 2021 poze si detalii tehnice review

Sistemul de acumulatori este poziționat în josul părții centrale, ceea ce vine ca o completare a caracterului sportiv și, totodată, aspectului dinamic avut. Autonomia acumulatorilor este de până la 500 km, numai bună pentru parcurgerea distanțelor mai mari. Atunci când încetinește, în mai mult de 90 la sută din cazuri, e-tron recuperează energia, prin intermediul motoarelor electrice.

De altfel, Audi este primul producător auto care folosește sistemul acesta de recuperare în cazul automobilului electric al producției de serie. Noutatea modelului se remarcă prin prezența oglinzilor virtuale exterioare, aflate în lista dotărilor opționale. Gradul de digitalizare al mașinii astfel crescând. Audi e-tron este ofertant în privința spațiului generos oferit, nivelul de confort fiind cel caracteristic mașinilor de talie mare ale mărcii.

Audi e-tron Sportback concept, design si culori, preturi si modele, masini electrice.

Al doilea model e-tron este încă un pas făcut de Audi în segmentul electric, Sportback fiind o versiune coupe a sa. Audi e-tron Sportback are caroseria tip SUV și linie coupe a acoperișului. Motoarele acestui model sunt extrem de puternice, asigurând puteri până în 300 kW, iar autonomia fiind de 447 de kilometri. Adică cu zece kilometri mai mult decât e-tron, dat fiind faptul că are un coeficient aerodinamic mai mic – 0,25.

În ceea ce privește performanța, e-tron Sportback are două versiuni disponibile. 55 quattro, cea de top, având 265 kW și 561 Nm, cu două motoare asincrone și alimentare prin curent trifazic. Accelerația este asigurată de puterea motoarelor ce ajunge între 0 și 100 de kilometri pe oră în 6,6 secunde. Maximum vitezei suportate fiind de 200 km/h.

Wallpaper desktop cu masini electrice Audi 2022, download gratuit de pe internet google images

Pentru opțiunea conducerii sport, prin modul boost, accelerația este de 5,7 secunde, cu o creștere a forței motorului pentru scurt timp la 300 Kw. Bateria în cazul acestei motorizări este de 95 kWh cu 396 V.

Cealaltă versiune, 50 quattro, are 230 kW, 540 Nm și 347 km autonomie, accelerația fiind de 6,8 secunde. Această versiune este cu 120 de kilograme mai ușoară decât cea de top. Iar încărcarea de 80 la sută din întreaga capacitate, se poate efectua în 30 de minute prin stațiile de putere mare, de 150 kW.

Din luna martie începând, e-tron Sportback, versiunea primului model, a devenit disponibil și în România, la un preț de pornire de 73 000 euro.

Așadar, versiunea e-tron Sportback 50 quattro Base are un preț de 72 996 euro, dar cu echipare avansată ajungând la 84 905 euro. Asta în timp ce versiunea 55 quattro Base are prețuri începând cu 74 645 euro, pe când versiunea top Advanced poate ajunge la 86 556 euro.

Audi e-tron GT, model 2022, design interior si design exterior, Imagini cu suv-uri.

Un prototip al super-sedanului electric Audi a putut fi observat, acesta, pare-se, având la bază platforma Porsche Taycan. Automobilul ar fi versiunea de producție e-tron GT din anul 2018 și probabil se va pune în vânzare din 2021 începând, posibil ca model 2022.

Despre o platformă EV performantă ar fi vorba pentru exterior și se așteaptă ca e-tron GT să adopte cea mai mare baterie destinată platformei, având unitatea de 96 Kw/h și motor electric pe fiecare axă. De asemenea, bateria se va putea încărca în 20 de minute la o capacitate de 80 la sută din întreg. 590 de cai putere se preconizează că va avea, performanța și mai mare fiind posibilă la un moment dat.

Modele culori, Alb, gri, albastru, rosu, negru, gri sobolan, verde, etc. Cateva culori si detalii. Suv-uri electrice!

Un articol despre cateva modele de masini audi electrice, modele noi, O masina destul de promitatoare pentru cine vrea sa-si cumpere un model electric, pentru a-ti face o parere despre design si culori te invit sa vezi cateva imagini aici. Daca vrei mai multe detalii gasesti pe site-ul producatorului click aici.

Audi e-tron design interior SUV review poze si culori, Wallpaper pentru desktop.
Distribuie sa vada si prieteni tai!

Ciobanu Adrian

Mașini și Motoare detalii și informații din domeniul Auto! Păreri și review cu detalii tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *